Zăpada trezeşte gospodarii la viaţă

  Pentru că iarna asta nu prea a fost zăpadă, am cam uitat cât de mult mă amuză vecinii mei, gospodari de frunte, care de-abia aşteaptă să ningă ca să iasă să se bată în lopeţi şi idei prin faţa blocului.

  Ba mai mult, am remarcat că unul care respectă lupta femeilor pentru egalitatea între sexe a invitat-o chiar şi pe soţie, care avea şi ea lopata ei, ca să deszăpezească în faţa blocului.
  În rest, ca în fiecare an, zăpada de pe locul de parcare e aruncată pe trotuar, deşi oricum nu ai pe unde merge, sau pe stradă, deşi plugul nu trece niciodată pe aici. Şi, am mai remarcat o variantă, care pare cea mai la îndemână, aruncatul zăpezii de pe locul tău pe cel al vecinului, care e plecat cu maşina:)).
  Pe arterele mari din vecinătate nu se poate merge, nici pe jos, nici cu maşina- adineauri m-am întors dintr-o vizită la bunici, şi am mai văzut un deştept care curăţa trotuarul şi locul de parcare şi arunca zăpada în drum, drum pe care, oricum, nu trecuse nici urmă de plug.

  Tocmai ce am auzit că s-a instituit codul roşu de ninsoare, aşa că nu îmi rămâne decât să le urez bravilor gospodari ,,Deszăpezire plăcută!".


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie